Logo
Print this page

Brad argintiu

Rate this item
(1 Vote)

BRAD ARGINTIU (ABIES CONCOLOR)

În Europa şi în România, bradul argintiu (Abies concolor) apare doar ca exotism (se cultivă). Florei spontane a României îi aparţine doar o singură specie de brad: Abies alba.

Menţiune
Exoticul brad argintiu (Abies concolor) nu trebuie confundat, aşa cum adesea se întâmplă, cu indigenul brad alb (Abies alba). De asemenea, bradul argintiu adesea se confundă, cu o altă specie răşinoasă americană decorativă, asemănătoare aproape numai prin coloritul frunzelor aciculare, şi anume cu molidul argintiu înţepător (Picea pungens argentea).
Sistematică

Specia Abies concolor aparţine familiei Pinaceae.

Descriere

Bradul argintiu este un arbore conifer ornamental, cu caractere asemănătoare bradului indigen (Abies Alba), de care se deosebeşte prin talia mai mică (15-25 m) şi prin culoarea cenuşie-verzuie sau cenuşie-albăstruie, pe ambele feţe, a frunzelor aciculare. Acele persistente, dispuse pe 4 rânduri orizontale, câte 2 pe fiecare parte a ramurii, sunt mai lungi decât la bradul autohton, având 5-7 cm şi sunt îndoite în sus. Ca şi la bradul comun (Abies alba), conurile bradului argintiu sunt erecte atât în stadiul tânăr, cât şi  la maturitate (vezi imaginea 1 şi imaginea 2).
 
Ecologie, origine
Alături de molidul argintiu, bradul argintiu se întâlneşte ca specie cultivată în scopuri decorative, prin parcuri, spaţii verzi şi grădini.
De origine americană, de prin Colorado şi California, bradul argintiu este adus în Europa, pentru prima dată, în 1851. În România, între cele două războaie mondiale, bradul argintiu deja devenise o prezenţă destul de comună în spaţiile verzi ale marilor oraşe.

Oferim servicii vanzare tuia columnaris,globosa, molid argintiu, brazi de craciun, chiparos de california la cele mai ieftine preturi.

Copyright © 2012 | www.tuianovaci.ro. Toate drepturile rezervate